RĂDĂCINI ȘI RAVENIC

Baladă și cântec, obiceiuri și legende din Plaiul Muntelui Mehedinți

Primadona cântecului popular din Mehedinţi

Numele Angelica Stoican stăruie în sufletul oamenilor de la munte mai cu seamă prin pasiunea cu care îşi îndeplineşte vocaţia scenică, prin vocea ei inconfundabilă ca şi prin atitudinea generoasă pe care a avut-o totdeauna faţă de locuitorii satelor de la munte, de unde a plecat. Coborâtoare din zona de nord unde trăiesc „moţii Mehedinţilor”, în ţinuturile de legendă marcate de urmele potcoavelor calului lui Iovan Iorgovan, Angelica Stoican a devenit simbol al cântecului mehedinţean reprezentativ pentru întreg Plaiul Cloşani şi, totodată sinteză a folclorului literar-artistic cu care evadăm din viaţa cotidiană în universul romantic al existenţei noastre.
Satul ei natal, Prejna aşa cum se vede azi, cu construcţii vetuste şi conace la munte vine parcă din vremea dacilor într-un cadru de basm mirific. Este satul de unde sunt originari părinţii lui Tudor Vladimirescu (cântat în baladele interpretate de solistă) şi unde se păstrează un portret al pandurului zugrăvit pe o scândură din biserica satului.
Zonă sălbatică, în fenomene carstice unice, peştera fantastică a Izvernei care se lasă greu investigată de speologi, Podul lui Dumnezeu de la Ponoarele, monument unic creat de seismica tainică a acestor meleaguri, mărginit de celebrele câmpuri de lapiezuri (fără egal în lume); cu pădurea de liliac amplă, rezervaţie naturală, cu mirifica peşteră a Bulbei (încă neexplorată), cu drumul de basm care leagă Podenii de Herculane pe la Crucea Căpitanului – pe unde se spune că a trecut şi Mihai Viteazul în drumul lui spre Viena ca şi, mai târziu, marele domnitor cărturar Constantin Brâncoveanu, când a poposit la Baia de Aramă.
Toată zona e un adevărat depozit etnografic şi lingvistic, locuit de oameni îmbrăcaţi încă exact ca pe vremea dacilor cu cămăşi de cânepă, cu căciuli vara şi femei care „călăresc ca nişte amazoane valahe” – aşa cum observa regretatul scriitor Emil Manu. La Izverna, Prejna şi Balta se sărbătoreşte în fiecare primăvară, ca pe timpul lui Burebista „măsuratul oilor” (înţărcatul mieilor) şi „Areţul” – coborârea oilor de la munte.
Din aceste locuri natale ale Angelicăi Stoican s-au ridicat de-a lungul istoriei spirite înalte, deoarece în amfiteatrele naturale şi-n soclurile măreţe ale munţilor este tărâmul fermecat al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, aici s-a logodit întru veşnicie legenda cu viaţa, aici este o geografie spirituală încă necercetată care atestă concepţia filozofică a marelui poet Lucian Blaga: „Eu cred că veşnicia s-a născut la sat”.
Fascinaţia locurilor a inspirat creatorii anonimi care au preamărit în cântec plaiurile mioritice asemeni Angelicăi Stoican în versurile:
„Ponoare, Ponoare,
Plai scăldat în soare
Cu izvoare reci,
Cu văi şi poteci
Cu păduri umbroasă
Şi văi răcoroasă”.
........................
Această zonă geografică a avut o înrâurire adâncă asupra solistei prin cunoaşterea poeziei populare, în care s-a produs un transfer de dialog şi soliloc scenic dintre conţinutul unor texte celebre culese de ea din zona de munte şi realitatea poeziei noastre populare redate în muzica dominată de un ritm în care se regăsesc mişcările sufletului, pendulările între stări, neliniştile, aspiraţiile acestui dor, fundamental românesc, în decantările şi stilizările inflexiunilor populare.
Angelica a copilărit la munte, iar studiile liceale le-a absolvit la un celebru liceu din Orşova. Cunoscându-i bine copilăria şi tinereţea, dar pătrunzându-i mai adânc spiritul am constatat că ea a înţeles şi şi-a însuşit cu mândrie apartenenţa la arealul muntelui prin sensibilitate sufletească, prin talent şi vocaţie.
Împrejurările vieţii au determinat-o să devină învăţătoare în Clisura Dunării, în satul Eibenthal de unde, după un an a coborât ca o zeiţă a cântecului la concursul „Floarea din grădină” şi apoi în lumea artistică a ţării. Cântecele ei păstrează nealterată zona folclorică a Izvernei şi Prejnei, a muntelui, acolo unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa, acolo unde s-a născut matricea stilistică a cântecului mehedinţean şi unde permanenţa şi lumea ei familială e stabilită de veacuri.
Angelica Stoican s-a inspirat, în începuturile ei artistice din folclorul autentic al zonei, din repertoriul nealterat al rapsodului popular Domnica Trop, iar talentul ei a dat un plus de vigoare fecundităţii creatorului anonim, fuzionând cu dăruire şi generoasă risipă de energie, cu traiectoria destinului colectiv, devenind ea însăşi exponent al generaţiilor de creatori şi interpreţi care marchează cu fervoare trecerea dintre milenii.
Era firesc ca acum, când se află la jumătatea vârstei biologice, dar încă în plină ascensiune artistică, Angelica, tăcută şi modestă dar tenace şi sigură să-şi adune bijuteriile artistice într-un volum pe care-l primim cu dragostea ce se cuvine celor ce aduc nestemate în sufletul nostru şi, de aceea rostim, o dată cu T. Arghezi „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”.
Creatoarea, interpreta, artista Angelica Stoican a făcut prin cântecele ei daruri frumoase şi durabile vieţii locuitorilor din Izverna, Balta, Ponoarele, de pretutindeni, deoarece este ea dăruită cu virtuţi omeneşti pe care le-a dăltuit lăuntric în sufletul său şi le-a revărsat apoi cu patos ca pe o binefacere celor ce iubesc şi înţeleg valenţele cântecului popular românesc.
Cântecele ei se leagă de fondul arhaic al locurilor noastre dacice şi de sensul profund al miturilor care au generat o vastă creaţie populară filtrată prin creuzetul veacurilor într-un flux tăcut şi continuu, într-o diversitate neobişnuită de obiceiuri, datini, tradiţii.
O caldă vibraţie a inimii solistei s-a convertit în substanţa concretă a cântecului. Nu s-au stins încă din memoria mea acele turnee artistice făcute cu Ansamblul folcloric „Izvoraşul” din Drobeta Turnu Severin (pe când eram oblăduitor al culturii şi artei în Mehedinţi), în ţările din vest (fapt rar în deceniile VII-VIII ale secolului trecut) în care Angelica Stoican a epatat prin repertoriul ei, a fost iubită de spectatorii prezenţi la festivalurile internaţionale din Franţa, Olanda, Germania, Austria şi alte ţări, care i-au tipărit discuri şi au venit apoi, o parte din ei să o asculte şi la noi acasă.
Atunci am înţeles că noi românii ne bucurăm de această trăire încă plenitudinară datorită neobişnuinţei puterii a folclorului nostru, datorită tinereţii perpetuee, a gândirii mitice. Aşa se explică valorile perene ale cântecelor lansate de Angelica Stoican, Domnica Trop, Anica Ganţu, Mariana Drăguţ, Elena Mimiş Trancă, Irina Zoican, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Elena Firan, şi multe alte soliste care se afirmă acum.
Mereu în costumele lor populare, lucrate în arealul Izvernei, cu motive florale şi zoomorfe, solistele enumerate au înfăţişări solemne, hieratice de domniţe bizantine, fie că se află în spectacole folclorice, fie că se deplasează călare pe caii mărunţi de munte spre târgul duminical de la Baia de Aramă ca nişte veritabile amazoane dacice. Cu maramele lor de borangic şi cu oprege ţesute în gospodărie îşi arată eleganţa portului când par coborâte din basme şi duc cu ele ceva din duhul arhaic al locurilor. Doinele cântate de „fetele de la munte” cultivă contemplaţia, calmul şi emană o stare stenică, apalinică şi adesea metafizică.
Aşa cum se constată din textele publicate, repertoriul Angelicăi Stoican are o paletă extrem de diversificată tematic; cuprinde cu precădere cântece populare, specii muzicale lirice dar şi epice precum balade şi obiceiuri de la munte. În doine artista dezvoltă motive lirice impresionant de diversificate, fiecare purtând pecetea individualităţii creatorului şi interpretului. Aglutinarea motivică, ca procedeu stilistic dominant este întărită de utilizarea figurilor de stil specifice creatorului anonim, iar graiul local, de mare circulaţie în tot arealul Plaiului Cloşani, dă coloratură sintagmelor poetice. Cuvinte în care consoanele paletale „t”, „d”, urmate de vocalele „e”, „i” se pronunţă ca africata alveo-paletală surdă „c”. Ex: frate – frace; munte – munce; punte – punce ş.a. sau redă africata alevo-paletală sonară „d”. Ex: unde – unge; deal – geal; bordeiaş – borgeiaş; dimineaţa – gimineaţa ş.a.
În cântecele Angelicăi Stoican cuvintele din zona Izverna precum: jale, jos, jug, ş.a. se pronunţa (aşa cum vorbesc locuitorii) zale, zos, zug, prin înlocuirea fricatinei paletale – alveolare cu fricativa dentală surdă „z”.
Cântecul prin care s-a lansat Angelica Stoican prin anii 1971-1972:
„Foaie verde ca aluna
Sara când răsare luna
Mă vorbii şi eu cu una
Cu vorbeşce toată lumea
Să vină când iese luna.
.................
Fir’a naibu dragostea
A venit la vreme rea
Şi la nevenirea mea
A venit la timpul rău
Şi la nevenitul meu.”

Versurile cuprind cuvinte nepereche, foarte rar întâlnite în masa vocabularului, precum „nevenirea”; „nevenitul” – cuvinte formate prin derivare (cu prefixul ne), care se mai păstrează doar în fondul lexicului arhaic, iar imprecaţia „fir’a naibu” este un eufemism mai agreabil pentru expresia „al dracului” folosită adesea de rostitori. Poezia aceasta are mai multe variante prin asocierea liberă a motivelor care poartă pecetea individualităţii interpretului.
Adesea multe sintagme poetice sunt create prin improvizaţii de interpreţi în timpul redării în suită a melodiilor din repertoriu.
Cântecele conţin o bogată terminologie botanică, mitologică şi adesea zoomorfă, ceea ce dovedeşte un dezvoltat simţ coloristic preluat de la natura muntelui.
De asemeni, remarcăm bogăţia expresiilor populare cuprinse în aforisme şi judecăţi paremiologice care imprimă un hedonism specific oamenilor de la munte cu un temperament ardent şi o mobilitate sufletească ce-i defineşte prin optimism alimentat de plăcerile dragostei. Unele cuvinte au conotaţii aparte: strungă, băciţă, ţarc, dipoţel, ţeascăt, iar altele au valoare polisemantică. „Arde-te-ar focul de dor” comparativ cu „Am un foc la inimioară” sau „Mi-arde sufletul ca focul”... Multe din creaţiile lirice culese sau create de Angelica Stoican sunt texte poetice cu rimă interioară şi, adesea propoziţiile sunt eliptice de vers copelativ:
„Strunghiţe fără oiţe
Scaune fără de băciţe
Ţarcuri mari fără de ciobani
Lăsători făr’ de păstori”.
În multe din creaţiile Angelicăi Stoican întâlnim imagini extrem de sugestive, picturale chiar prin descrierea zonei de munte:
„Drag mi-e să sui vara-n munce
La turme de oi mărunce
Unge cântă piţigoiu
Şi ciobanu cu cimpoiu
..............
Curg izvoarele,
Scaldă soarele
Gimineaţa cântă cucu
Eu mă duc la lucru
..............

În cântecul solistei dragostea învinge orice oprelişte:
„Ş-am să tai pădurea toată
Să pun la căruţă-o roată
Caii-n hamuri am să-i şag
Tot mă duc unde mi-i drag.”

Iubirea ca sentiment dominant nu poate fi potolită decât o dată cu trecerea implacabilă a anilor:
„Pe cer stele-au răsărit
Ce mai vreme de iubit
Păcat c-am îmbătrânit.”

Doar vârsta mai potoleşte pasiunile interne, atunci când optimismul rămâne:
„C-aşa-i sufletul de om
Nu-i nici piatră, nu-i nici pom
Că şi noaptea cân’ mă culc
Gându ungeva mi-l duc”.

Eroii cântecului de dragoste trăiesc ardent, cu sete nestăvilită, cu pasiuni incandescente, iar dragostea are similitudinile unei boli incurabile:
„Nici-o boală nu-i mai grea
Ca doru şi dragostea
Câte boale le-am bolit
De toate m-am izbăvit
Dar de-un pustiu de iubit
Nu mă mai văd izbăvit
Până m-a băga-n pământ”.
.......................

sau:
„Nu ştiu, doamne, ce mi-e mie
Mă usuc ca frunza-n vie
Frunza bruma o păleşte
Pe min’ dorul mă topeşte”
....................

„Mărie şi Mărioară
Nişce friguri ne omoară,
Nişte friguri, frigurele
Boala mi-i gintr-o muiere!”

Motivele doinelor de dragoste din repertoriul Angelicăi Stoican au o circulaţie largă, iar spaţiul intim al întâlnirilor celor doi îndrăgostiţi este mediul tăinuit, discret al naturii prietene:
„Ce mi-e mie drag pe lume
Poteceaua din pădure
Că ce vede ea nu spune”...

Cartea aceasta cuprinde sintagme muzicale cu valori incantatorii specifice creaţiei populare, trecută prin examenul viguros al creatorilor colectivi şi anonimi care au potenţat-o şi au verificat-o de-a lungul secolelor de muzică şi poezie.
Aşa cum o cunoaştem noi, inima Angelicăi Stoican va zvâcni întotdeauna în ritmul fermecat al tinereţii fără bătrâneţe. Îi dorim multe izbânzi şi bucurii.

Prof. ELEODOR POPESCU