RĂDĂCINI ȘI RAVENIC

Baladă și cântec, obiceiuri și legende din Plaiul Muntelui Mehedinți

Pe Angelica Stoican am cunoscut-o la un festival concurs de cântăreţi populari de la Drobeta Turnu –Severin, într-un început de decembrie, cred că prin 1973. Era un festival de cântec nou, deci cu tematică inspirată de epoca socialistă. În realitate, pentru a nu compromite total ideea de creaţie folclorică autentică, organizatorii introduseseră obligativitatea concurenţilor de a prezenta, pe lângă creaţia nouă şi o creaţie tradiţională, o doină sau o baladă, sau un cântec de stil vechi, etc.

Angelica Stoican s-a clasat între premianţii concursului. În repertoriul său nu s-a aflat însă nici-un aşa-zis cântec “de viaţă nouă”. Ceea ce ar fi putut fi considerat mesaj nou – printr-o forţată răstălmăcire de simboluri - era în realitate un original cântec de stea, pe care tânăra îl aflase de la tatăl ei şi care evolua, cu unele influenţe semiculte, pe motive de cântec propriu-zis în mişcare rubato. Îmi mai amintesc câteva versuri:

Lerui, lume, lerui, ler,

Răsări o stea pe cer,

Da nu-i stea ca orişicare,

Ci-i stea călăuzitoare.

Lerui, lume, ce mai stea,

A luat durerea mea...

A luat durerea toată,

Parcă n-a fost niciodată...

Angelica Stoican a devenit peste decenii o personalitate emblematică pentru ţinutul folcloric al Plaiului Cloşani – zona muntoasă a Mehedinţilor - astfel încât, dacă vrei să evoci cântecul mehedinţean, aproape automat îţi vine în minte numele acestei mari interprete. Şi nu întâmplător, pentru că, de la primele sale înregistrări făcute în radio în 1974 – iar mai apoi şi pe discuri - şi până în prezent, repertoriul său a acumulat creaţii semnificative pentru mai toate marile specii vocale cunoscute de ţăranii şi de lăutarii din această parte de ţară. Ea ştiut să pună în valoare atât doina cât şi cântecul propriu-zis de stil vechi din Mehedinţi, a conferit o savoare aparte sârbelor – fie că erau mehedinţene, fie preluate din Gorjul învecinat, a redescoperit valoarea poetică a versului vechi pe tipare de 6 şi 5 silabe, caracteristic baladelor mitologice şi stratului arhaic al colindului şi l-a repus în drepturi în mai multe cântece care poartă din plin amprenta capacităţii sale de creaţie: “Ponoare, Ponoare”, “Luniţă, luniţă”, “Trandafir şi-o floare”, “Pădurice verde”, “Lună, lunişoară”, “Pe vale, la vale” ş.a. Tot Angelica Stoican a redescoperit pentru noi una dintre rarele variante ale clasicei teme “Ciobănaş de la miori” – auzită de la Vasile Păunescu, la una dintre stânele Păuneştilor din Prejna, ca şi acea minunăţie de cântec liric, care mai avea cu decenii în urmă cîteva rarisime variante prin Izverna, Prejna şi prin Tismana Gorjului – “Marie, Marie” – înfiorată rezonanţă a dragostei în “frunza plopului şi cu-a dorului”- perlă culeasă de Angelica Stoican de la Moşoniu Ion Cadin, tot la o stână din Prejna. Iar pe drumul către stâna Stoicanilor din Ploştinioare – pe care l-a bătut mereu în copilărie - au apucat a prinde contur inflexiunile cântecului său “Ploştinioare, munte-nalt”.
Originale creaţii ale sale conţin şi evocări ale jocului tradiţional: “ Bordeiul de la munte” şi “Cine joacă Perina”. Sentimente trăite, acoperind practic întreaga gamă a emoţiilor omeneşti, inundă zeci de creaţii ale Angelicăi Stoican, împletindu-se cu tot atâtea imagini pitoreşti ale unei naturi montane copleşitoare prin monumentalitate şi dărnicie, o natură pe care o aflăm - în poetica de inspiraţie folclorică a artistei - generoasă, protectoare şi complice, iubitoare ca o mamă, ca o soră sau ca o soră de cruce căreia i te poţi încredinţa. O natură care este evocată cu cea mai autentică trăire românească prin toate întruchipările sale în succesiunea anotimpurilor, dar mai ales prin anotimpul său cel mai fascinant, ca o bucurie a reînvierii, primăvara: “I-auzi cucii cum se-ngână”, Uite, nană, sus la munte”, “Vino, neică, la Ponoare”, etc. Echilibrul şi limpezimea verbului şi ale metaforei prind contur sonor pe formulele melodice şi ritmice ale stilurilor mai vechi sau mai noi ale muzicii caracteristice Plaiului Cloşani şi dintre care nu lipsesc nici în cântecele Angelicăi Stoican acele forme de joc numite aici “danţ”. Urmărind cu atenţie contururile celor mai multe dintre aceste melodii vom observa că între doine, cântecele mai noi şi melodiile vocale de joc, sârbe, hore, restee (rusteme), danţuri, există câteva tipuri melodice care străbat toate aceste specii, dând o impresie dominantă de înrudire şi de continuitate între straturi cu pregnant colorit zonal.
Geografia Plaiului Cloşani şi a Munţilor Mehedinţi pare a se fi răsfrânt în contururile melodice ale cântecelor de aci şi mai cu seamă în formulele cu reliefuri abrupte şi salturi melodice ca nişte semnale de bucium, din debutul doinelor şi ale cântecelor de stil vechi. În versiuni interpretative de fonotecă de aur Angelica Stoican a nemurit pe discurile sale câteva creaţii antologice din acest strat vechi, cum sunt “Fire-al naibului de deal”, “Mi-aduc aminte, mi-aduc”, “Sus pe deal răsare doru”, “Fire-ai limănit de deal” şi altele asemenea, care au răzbătut din vechime până în zilele noastre, fiind şi astăzi vii în folclorul Mehedinţilor, în variantele unor rapsozi ca Domnica Trop, Elena Firan, Maria Bucescu, Victor Pârvănescu...

Şi este cu atât mai valoros şi interesant pentru ştiinţa folclorică acest strat vechi cu cât cineva parcă şi-ar fi propus să ilustreze prin formulele şi motivele muzicale ale doinelor şi cîntecelor vechi mehedinţene, diferitele etape din evoluţia scărilor muzicale antice. Aflăm aici acea formulă în care George Breazul a identificat înrudiri cu acordajul lirei antice preorfeice – o tritonie – structură de trei sunete diferite, nealăturate pe scara sunetelor naturale, unul dintre ele fiind aici repetat la octava superioară, astfel încît succesiunea lor să exprime, prin raporturile matematice dintre intervale, echilibrul cosmic. Este vorba de intervale considerate din antichitate şi până azi perfecte, precum cvarta, cvinta şi octava. Formula ascendentă a acestui antic acordaj al lirei preofeice MI – LA – SI – MI – pe care o aflăm şi în debutul unor cântece din Mehedinţi, închide între sunetele extreme o octavă iar între fiecare dintre acestea şi sunetele interioare ale scării o cvartă şi – respectiv -o cvintă. Alături de această “tritonie” vom afla formule ce adaugă şi un patrulea sunet constitutiv – deci o “tetratonie”, care evoluează apoi către o “pentatonie” şi în cele din urmă, prin îmbogăţirea cu sunete ornamentale, către modurile de şapte sunete de astăzi. Toate aceste stări evolutive le aflăm tezaurizate în formulele încă vii, aflate în circulaţie, din cântecele mehedinţene. Ele se înlănţuie şi derivă firesc unele dintr- altele, se conturează în formule introductive, linii melodice şi formule de încheiere ce respectă legi de creaţie tradiţionale care s-au transmis prin generaţii asemeni graiului şi altor obiceiuri ale pământului. Angelica Stoican le-a dobândit în chipul cel mai natural, crescând şi formându-se în această vatră.

A fost însă dăruită şi cu ceva în plus, cu un har artistic excepţional şi, pe lângă talent, cu un discernământ al valorilor autentice care a ajutat-o şi să-şi selecteze valorile identitare din ţinutul natal, alcătuindu-şi un repertoriu cu adevărat valoros şi reprezentativ şi să reziste modelor trecătoare păstrându-şi neştirbită legătura cu stilul tradiţional de cântare şi să creeze, la rândul său, într-un stil ce poate fi recunoscut de către oamenii ei de la munte ca fiindu-le reprezentativ.

La un moment dat, devenind tot mai cunoscută prin canalele mass media, a fost descoperită şi revendicată şi de românii din Valea Timocului. A fost descoperită şi i-a descoperit, la rândul său, având revelaţia frapantei înrudiri, până la asemănare, între cântecele românilor din Timoc şi cele din zona Izvernei. A luat unele cu sine şi le-a adus acasă, reînnodând – într-un fel – circuitul folcloric între fraţii de acelaşi neam.

Asta ar fi spus foarte pe scurt şi destul de general despre datele personalităţii artistice ale unei artiste care, pe parcursul unei evoluţii de mai bine de trei decenii, a menţinut mereu ascendent cursul carierei sale, dar, mai mult decât atât, a reuşit de fiecare dată să reamintească publicului frumuseţea absolută a folclorului mehedinţean. A reuşit să convingă de acest adevăr prin datele sale vocale şi interpretative.

Beneficiară a unei voci viguroase, cu o vibraţie densă, consistentă, cultivată printr-o tehnică naturală de emisie bine asimilată şi printr-un permanent antrenament menit să-i asigure rezistenţă şi supleţe, Angelica Stoican stăpâneşte cu virtuozitate tehnicile tradiţionale de cântare vocală, de la vocea aspră cu rezonanţă de piept şi până la penetranta hăulitură emisă pe falset întărit cu tehnica loviturii de glotă, putându-şi presăra discursul vocal cu sunete şuierate ori icnite, aspre ori armonios vibrate, trecând firesc de la declamarea băsmită, cvasi vorbită, la cea melodică; la bogăţia culorilor timbrale prin care reuşeşte să redea diferitele stări emoţionale ale cântecelor sale se adaugă tehnica virtuoză a ornamentelor pe care le presară, cu o deplină respectare a stilului tradiţional, ca pe adevărate filigrane, împodobind sunetele de culminaţie ca şi pe cele de început şi de final ale frazelor muzicale, de asemenea domoala şi fireasca alunecare a vocii - menită, parcă, să îndulcească anumite salturi ale melodiei. Vocea Angelicăi Stoican reuşeşte să te fure cu ea, transportîndu-te într-o lume a emoţiilor puternice, a trăirilor pasionale, în care te laşi fermecat sub impresia comunicării sincere şi convingătoare a mesajului său. Talentul, personalitatea, experienţa, respectul pentru valoare şi pentru adevărul artistic îi conferă acestei mari interprete capacitatea de a-şi cuceri publicul în orice împrejurare.

Şi astfel, după o îndelungă supremaţie a muzicii gorjene în preferinţele iubitorilor de muzică populară, fără ca Gorjul să-şi fi epuizat încă resursele spectaculare, folclorul Mehedinţilor devine, odată cu afirmarea Angelicăi Stoican, tot mai cunoscut şi dorit de marele public.

Într-un context propice pentru descoperirea talentelor interpretative din zonă, pe urmele Angelicăi Stoican s-au afirmat şi alte numeroase cântăreţe, pe care le va reuni, la un moment dat, în cadrul grupului “Izverna”. Fiecare dintre aceste interprete poartă cu sine ceva din farmecul şi forţa expresivă a cântecului tradiţional de la munte, având totodată particularităţi vocale, şi stilistice care le definesc ca personalităţi distincte în peisajul muzical al zonei. Laolaltă şi acompaniate de vioara lui Victor Pârvănescu, nedespărţit tovarăş de scenă al Angelicăi, ele au adus prospeţime şi culoare în multe concerte şi spectacole, mai ales ale Televiziunii Române. Prezenţa lor atât de diversă şi numeroasă în peisajul concertelor populare este o dovadă a efervescenţei şi vitalităţii cu care se manifestă încă izvoarele tradiţiilor mehedinţene. Iar înaintemergătoarea acestor numeroase voci ale Mehedinţilor, Angelica Stoican reprezintă culmea cea mai înaltă prin care cântecul mehedinţean, pînă la ea aproape necunoscut marelui public, străluceşte astăzi pe marea scenă a folclorului românesc.

Gruia Stoia