RĂDĂCINI ȘI RAVENIC

Baladă și cântec, obiceiuri și legende din Plaiul Muntelui Mehedinți

"Eu mă-ngân cu florile şi privighetorile"...

Prof. Dr. Irina Dragnea

Într-adevăr Angelica Stoican este o privighetoare a Mehedinţiului. Fiică de mocani bogaţi şi respectaţi din Izverna (Prejna), ea a moştenit, în primul rând, dragostea statornică pentru tradiţiile şi cultura populară, pentru plaiul natal şi oamenii "simpli şi cuminţi" ai munţilor, exprimând prin cântec toate aspectele vieţii de zi cu zi a localnicilor cu bucuriile şi necazurile, cumpenele istoriei, cu eşecurile şi reuşitele lor.
În melodiile Angelica Stoican răsuna fluierul sau cimpoiul ciobanului, ciripitul păsărelelor, foşnetul codrilor, cântecul şi hăulitul fetelor şi al feciorilor, murmurul izvoarelor limpezi curgând cu repeziciune în albiile lor, behăitul mioarelor şi sunetul tălăngilor. Prin câteva cuvinte simple ne sunt aduse în faţa ochilor minţii tablourile impresionante ale peisajelor noastre montane, în mijlocul cărora se afla întotdeauna ciobanul.

"Drag mi-e să sui vara-n munte / La turma de oi mărunte/ Unde cânta piţigoiul / /Şi ciobanul cu cimpoiul / Curg izvoarele/ Scaldă soarele"... ..."Sus pe munte la neică / Ninge şi e iarna grea / Potecile-s troienite/ Pădurile-s brumărite"...

Nu există aspect al vieţii omului care să nu se regăsească în cântecele Angelicăi Stoican, dar mai presus de toate interpreta exprima iubirea, fără de care nimic nu ar fi posibil pe acest pământ :
..."Am auzit, auzit/ Vorbă de un om smintit/ S-a dat legea pe pământ / Şi iubitu’ s-a oprit"..."De s-ar opri toate /Dar iubitu’ nu se poate"...;
iubirea sinceră şi profundă care se poate lipsi de toate celelalte aspecte ale vieţii...:

"Jos în păduricea deasă/ Şi-a făcut dragostea casă / Să nu ştie nimenea/ Numai eu şi neicuţa/ Şi-o mierliţă care-o cântă"...; iubirea pătimaşă asociată cu dorul pentru omul drag care se află departe, iubire care te face să-ţi ieşi din minţi :."Să umblu pe drum nebună"...sau prin viscol şi nămeţi. :.."Iarna vântul bate/ Eu nu pot străbate/ Că-i zăpada mare/ Nu-i nici o cărare/  Şi tot viscoleşte/ Nu să mai opreşte/... Şi un dor m-apucă/ De umblu nălucă/ Prin zăpada mare/ Cu traista-n spinare"..; iubirea şi dorul tăinuite:..."Nu-i nimic mai greu pe lume/ Ca dorul ce nu-1 poţi spune"..; iubirea necredincioasă, înşelătoare, care provoacă multă suferinţă..."Nepoţică, nepoţică/ Nevestică tinerică/ Nu-1 cată pe Ionel/ Mandro, fir de ghiocel/ Că-i un bade blestemat/ Fără de pareche-n sat/ ...Câte fete le-a iubit/ Pe toate le-a părăsit"...iubirea şi grija reciprocă a soţilor: ..."Sara bună, fă, muiere /Fă de cină mai devreme/ Că mă duc în deal la lemne/ Când luna dă după coastă / Vin la tine, fă, nevastă"... Toate elementele naturii contribuie la despărţirea, dar mai ales, unirea celor dragi. Sunt numeroase invocaţiile către soare, luna, vânt, codru, flori şi frunze, izvor, cuc, mierliţă, căprioară, către murgul ce-o duce pe îndrăgostită la iubitul ei.
Mai găsim în cântecele Angelicăi texte cu caracter educaţional, în sens larg: alegerea greşită a partenerului ("Urâtu’ ţi-a fost pe plac"), căsătoria la vârstă nepotrivită ("Neică, ţi-am spus că-i păcat"), nepriceperea în dragoste ("Bate vântul de la munte"), nehotărârea în decizii ("Ce mai faci, neicuţ-al meu"), mândria fetei care nu se lasă iubită de oricine, şi ştie să aleagă pe cel ce o merită „Voinici mulţi de peste vale"); dragostea de familie, de mamă, în special .„"Mamă, inima mă doare/ Când te văd venind agale/ Cu trăistuţa la spinare...Iar bătu vântu prin tei / Iar ţi-e dor de ochii mei"...şi de copii ("Două fete are maica","Am fost două surorele", "Fetiţele-mi dau ocol" "Măicuţă, măicuţă"), ca şi a copiilor faţă de mama ("Fetiţele-mi dau ocol","Mamă-i zi de sărbătoare").
Alteori Angelica evoca fapte din tinereţe ("Când eram o copiliţă") şi îl ia ca partener de confidenţe pe cuc, pasărea cea mai iubită şi mai cântată de români, pentru a evoca Nedeile de alta data ("Cânta puiul cucului") şi pe cele de azi ("Vino neiculiţă-ncoace", "Frunză galbenă din vie"), fiind evident caracterul autobiografic în numeroase piese.
Nu lipseşte elementul fabulos din cântecele Angelicăi Stoican: Zâna zorilor, floarea florilor, Sfântul soare si cei trei luceferei... "Frăţiori de-ai săi"... - trimişi s-o peţească pe zână şi metamorfozarea acesteia în floare, în urma refuzului de a-1 lua de soţ pe astrul zilei; puiul cucului, al cărui fabulos rezulta din reacţia naturii la cântecul său ..."Sus pe faţa muntelui/ Cântă puiul cucului/ De s-aude-n jos la Jii/ Se cutremură munţii"...şi din faptul că stă de vorbă cu eroina: ..."Şezui jos, mă hodinii/ Cu puiu de cuc vorbii"...ca să nu mai spunem că însăşi măreţia naturii şi amploare fenomenelor meteorologice evocate (dar perfect conforme cu realitatea) ating fabulosul.
Textele cântecelor, pe cât de directe în exprimare, pe atât de emoţionante, sunt pline de figuri de stil ce le măresc expresivitatea.
Epitete sau locuţiuni atributive: iarna grea, poteci troienite, zăpada mare, păduri brumărite; bade blastamat, fără de pareche-n sat, pustiu de ibovnic, frunte de băiat; izvoraş cu flori, vorbă frumoasa; ciocoi...vânduţi, mişei; mândru cer cu stele; dorul ce nu-1 poţi spune, dragoste pe ascuns, iubitul pe furate;
Personificări: dorul (..."Du-te, dorule, prin fân"..."Te mână dorul cel mare"..."Doru-mi face drum de ţară"..."Du-te, dor, pe sub pamânt"); florile, vântul ("întreabă floare de piatra/Că ea-l vede câte-odată"..."Întreabă floarea gherghinii/Care dă miros grădinii"... "Întreabă vântul turbat/ Care umblă-n lung şi-n lat"...)
Comparaţii:..."De-as fi ca luna pe cer"..."Făceau roata cum e luna"..."Ca nima măreaţă"... "Ciocoii ...ca şerpii"..."Singurică, singurea/ Ca cucul pe-o ramurea"...
Metafore:... Când mergeai la cununie/Plângeau florile-n câmpie/Inelul când 1-ai schimbat/ Florile s-au scuturat."..."Să bei apa până mori"..."De-aş avea aripi să zbor/ Aş da ocol munţilor" ..."Hai murgule, hai şi hai/ Ocol munţilor să dai / Să n-atingi pământ, nici floa­re/ Badea după mine moare"...Metafora morţii :..."Şi mă-ntreabă ce-am de gând/Iar eu le răspund plângând/...Eu le spun c-am un drum lung / ...Şi poate m-oi rătăci/ Drumul nu 1-oi mai găsi /...Să nu m-aşteptaţi prea mult/ Că m-oi fi făcut pământ"...; Visul premonitoriu al mamei lui Tudor Vladimirescu, conţinând alte metafore ale morţii: "Tudore, sabia noua/ O vede maica ruptă-n doua/ Revolverul de oţel/ Îl vad cu sânge pe el"...
Dialoguri: între mamă şi fiicele ei ("Fetiţele-mi dau ocol"), prin vorbire indirectă şi directă ("Balada lui Tudor").
Lexicul este bogat în exprimarea locala a unor cuvinte: mi-o arsă, blastamat, nu căta, daica, să faşie (se face), gealu (dealu), iubieşte, încuiace, infrunge, mareata (mandra-frumoasa), munce (munte), nalce(nalte), nima (nimeni), pădurişe, perina, pisioare (picioare), ploaie (plouă), poceaca, poteşi (poteca, poteci), nu poci, şîer (cer), tri, trieşe (trece), ma usc (mă usuc), vierge (verde) etc.
Voce de excepţie, timbru cald, registru înalt (soprana) cu ambitus mare (peste duodecima), o lejeritate extrema în care linia melodică se unduieşte ca apa limpede de izvor de munte, nelăsând nici un sunet fără o podoaba ornamentală, Angelica Stoican recreează folclorul aşa cum face orice interpret de talent, îmbogăţind astfel, la nesfârşit, un repertoriu ce nu poate fi evaluat numeric. Fiecare redare muzicala, mai mult, fiecare strofă a unui cântec primeşte, în interpretarea cântăreţei, un alt veşmânt ornamental. De aceea, o transcriere muzicală completă ar trebui să se facă sinoptic. Dacă nu facem acest lucru, este pentru a da altor artişti libertatea de a-şi aduce aportul propriu la recrearea acestui repertoriu, în caz că el este preluat parţial sau total. Trebuie să spunem aici că numai interpreţii foarte talentaţi vor putea prelua cele mai reprezentative melodii ale Angelicăi Stoican (mai ales doinele, a căror esenţă spirituală nu se lasă descoperită uşor).
Întâlnim aici toate genurile muzicii populare: cântecul liric propriu-zis, cântecul de joc în cea mai mare măsură, cântecul ceremonial, doina şi balada, în sistemele ritmice: al măsurilor, giusto-silabic, aksak si parlando-rubato.
Forme arhitectonice simple se întâlnesc rar, desigur în cântecul ceremonial un singur rând melodic: a (Zorile), sau un r.m.repetat: a,avar,a, avar (Sus la munte ploaie, ninge), apoi forme din ce în ce mai complexe, mergând până la şase-opt r.m. diferite ca linie melodică, dar cu o anumită regularitate ritmică ( mărturie a perenităţii giusto-silabicului), ce conferă cântecului popular romanesc impresia atât de obişnuita a simetriei. În micro­cosmosul creaţiei folclorului muzical exista procedee variaţionale    ce se afirma la nivel motivic şi chiar celular, dovada necontestată a libertăţii de interpretare, mai mult, a senti­mentului interpretului ca acel cântec, pe care îl reda, este proprietatea lui şi că poate dis­pune de el după bunul plac. Un exemplu în acest sens poate fi şi "Singurică, singurea"):
FI a(mi+ni2); av(m1v+m3)
FI a(mi+m2);av(m1v+m3)
F2 b(m4+m5);bv(m4V+ m3)
F2 b(m4+m5);bv(m4V+m3)
Putem vorbi, de asemenea despre celule, motive şi fraze călătoare, atât în interiorul aceleiaşi piese, cât şi de la o piesă la alta care modifică la infinit configuraţia unui cântec, creând acel "ocean" de variante specific artei tradiţionale orale româneşti.
Structuri dintre cele mai variate ne oferă fiecare cântec. Iată, de exemplu, "De-aş fi ca luna pe cer: a 3,b5, a var3, b var1, cv,b var3,c var1.
Există o proporţie aproape egală între cântecele cu refren şi cele fără refren. Structuri variate găsim şi la r.m. de refren, unde refrenul poate apărea doar ca o amplificare a r.m. precedent, poate fi de sine stătător, poate apărea el însuşi amplificat (atât ca număr de silabe, cât şi ca număr de măsuri), sau redus la doar o măsură, după ce, în aceeaşi piesă, la prima apariţie, avea două sau chiar trei măsuri. Un exemplu, în acest sens îi găsim în : "Neică, ţi-am spus că-i păcat", având următoarea structură:
a3,b3,c (rf= 2 măsuri, 8 silabe)5; d4, e+rf (1 masura, 2 silabe)1; fv,f var 1, f var v, f 1, c (rf.= l măsură, 6 silabe)3, e var 1. Observăm că sunt frecvente cadentele pe treptele 1, 3 şi 5, dar vom întâlni frecvent cadente interioare pe treapta 2 şi mult mai rar pe treapta 4, iar pe treapta 7 le vom găsi în momente de suspans, sau tensiune afectiva. Cadentele finale sunt pe treapta l.
Refrene ample ca acela din „Lună, lunişoară”, pe patru rânduri melodice, corespunzând următoarelor 4 versuri… „Luniţă, lumină / Cetină, cetină /, Neicuţa-i la vânătoare / După caprioare". Se vede aici îmbinarea tiparului metric de 6 silabe, cu cel de 8 silabe, fenomen destul de frecvent în cântecele mehedinţene, ca de exemplu în "Bătui drumul jos, pe vale": "Spune, vrăjitoare/ De ce mă usc pe picioare/Care-i maniat/ Şi m-a farmacat" (tipar ritmic de 6 silabe-catalectic şi cel de 8 silabe), sau în "Bate vântu, bate"… : "Bate vântu, bate/ Peste lemne nalte/ Bate nourii să treacă/ Sa iasă luna-n poceacă". Procedeul prin care se obţine aceasta combinaţie este divizarea duratei de pătrime în două optimi care în acest fel, primesc fiecare câte o silabă. În "Fluiera Gheorghe pe-afară"…: "Fluiera ca eu să ies/La război sa nu mai ţes /Jura dumneata/Spune dumneata/ De mă iubeşte neică", prin procedeul invers, cel de unire a doua optimi care primesc o singură silabă.
Abordând problema structurii melodice a repertoriului Angelicăi Stoican, vom cons­tata frecventa scărilor penatonice majore, de tip mixolidian cu unu l sau doi pieni, cu frec­vente alternanţe major-minore pe tonica (mobilitatea treptei a 3-a), ca în "Nepoţică, nepoţică"; hexacorduri majore de tip mixolidian şi minore de tip dorian, moduri minore: dorian , eolian cu trepte mobile (inclusiv treapta a 3-a) şi majore de tip mixolidian şi ionian, acestea cu trepte mobile, de asemenea ( 3, 4, 7, 2 -cadenta frigiana). Covârşitoare rămân pentatonicele majore de tip mixolidian cu trepte mobile, mai ales treapta a 3-a. Întâlnim de asemenea, alternanţa major- minor(sol-mi). Trebuie să precizam că repertoriul mehedintean este preponderent diatonic, diferenţiindu-se net de alte zone ale folclorului oltenesc, puternic cromatizat, pentru anumite genuri.
Registrul în care se desfăşoară melodiile este cel înalt, situându-se între sol- sol 2, ambitusul melodiilor fiind excepţional de mare, pentru majoritatea. Melodiile evoluează prin trepte alăturate, caracteristice fiind însă salturile simple sau duble mari, de cvarta, cvinta, sexta, septima, octava si nona, pe care interpreta le realizează cu o lejeritate de excepţie. Într-o singură măsura şi din două salturi, sunt acoperite intervale de nona, decima sau undecima (re1 -sol 1- mi 2; re1- la 1-mi 2; re1 -sol 1-do 2 -sol 2 ).
Cele trei stiluri melodice : silabic, melismatic si mixt sunt prezente, cu o preponderenta a stilului melismatic, caracteristic doinelor, pe care le găsim bogat reprezentate în repertoriul interpretei, într-o execuţie de mare măiestrie.
Ornamentica este prezentă în tot repertoriul interpretei, melodii silabice fiind puţine, dar şi acelea "împodobite" cu unele melisme. Găsim o bogăţie ornamentala excepţională: apogiaturi simple, duble, triple şi multiple ascendente, descendente, anterioare şi posterioare; mordente ascendente, descendente, anterioare si posterioare, tril pe toate duratele lungi şi pe unele mai scurte (patrimi), grupetto ascendent, descendent, anterior şi posterior, grupetto ascendent şi descendent, cu salt de terta(re, do, si ,re-do,re, mi, do), numeroase melisme combinate, cum sunt; apogiatura triplă descendentă, mordent ascendent şi apogiatura dublă descendenta (re, do, si-re, mi, re-do,si), apogiatura triplă descendentă reluată o dată, de două ori sau de trei ori (re,do,si-re, do, si-re, do, si), portament nu prea frecvent şi cu multă discreţie folosit.
În concluzie, putem spune că repertoriul Angelicăi Stoican este reprezentativ pentru zona mehedinţeană, beneficiind de o excepţională varietate în unitate şi încadrându-se în tradiţia generala a folclorului românesc.

Profesor IRINA DRAGNEA COMIŞEL