Stimata doamnă Angelica

Am văzut că aţi semnat şi dumneavoastră petiţia "Salvaţi biserica din Mălainiţa", şi uitându-mă pe listă, îmi era ciudă că pe aceea listă nu apărea nici-o adresă de e-mail. Şi atunci, m-am gândit că trebuie să găsesc cel puţin o adresă de contact pe site-ul dumneavoastră. Şi, bucuros, am găsit. Sunt hotărât să vă scriu o scrisoare mai lunguţă, pentru că aş avea multe să vă spun, chiar dacă nu sunt sigur că apucaţi să citiţi toate scrisorile şi mesajele de la toţi, cei care vă iubesc prin ceea ce faceţi.

Numele meu este Trailović Zvonko, deşi toată lumea din satul unde m-am născut şi unde actualmente locuiesc părinţii mei, ma cunoaşte Zvuoncu a lu' Gheta (Ghetonii). Sunt medic rezident şi momentan locuiesc în Timişoara cu soţia şi cu fiul nostru care ni l-a dăruit Dumnezeu acum 16 luni.

Trebuie să vă mărturisesc ceva. Cum eram la sat, când eram mic, printre alte nebunii cu care îşi ocupă timpul copii de la sat, era pentru mine ceva nemaipomenit ca cineva să-mi pună discuri la gramofon. Şi aşa am crescut cu muzică populară românească de mic, ca să nu mai spun că părinţii m-au luat cu ei în ansamblul de dansuri amator din localitate, de când aveam 5-6 ani. Dar, ce vreau să subliniez? Printre acele discuri mici mai erau vreo două, trei din acelea mari. Unul dintre ele era un disc al dumneavoastră: Ponoare, Ponoare; Suie mândra la Colnic; Pe vale la vale şi altele. Ştiţi dumneavoastră care este, suns sigur.

Vă cunosc de atunci, şi mi-aţi rămas dragă şi până acum. Dacă Timocul meu are ceva rumânesc, frumos păstrat şi acum, pe munte, atunci are şi Ţara, doar în frumoşii Munţi ai Mehedinţului . Nu am reuşit să-i cunosc, dar îi visez pentru că sunt sigur că acolo m-aşi simţi ca acasă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că v-a dat acest rol de mesager al lumii de munte din Mehedinţi.

Ceea ce faceţi, faceţi foarte frumos. Vă asigur că ştiu ce înseamnă adevăratul folclor, şi ştiu că v-aţi ţinut, în principiu, doar de autentic. Eu culeg folclor de la mine din zonă, şi odată, când voi avea posibilităţi, voi publica acele frânturi a tradiţiei româneşti care şi în zi de astăzi trăiesc prin timocenii mei. Mai cânt şi eu, din când în când, din gură şi din fluier, dar cânt pentru mine, mai rar pentru alţii. Aproape că nu mai este cine să asculte. Nu cred că voi face vreodată carieră din asta, dar calea e deschisă.

Totuşi să nu exagerez prin volum, şi închei aici. Ve doresc din suflet, ce pot mai bine şi mai frumos. Să vă dea Dumnezeu sănătate şi putere mulţi ani înainte să vă mai ascultăm.

Cu toată stima, respectul şi dragostea Trailović Zvonko

 

*

*          *

 

---

     Dragă Angelica, mă bucur că ţi-ai făcut încă o căsuţă, în care pot să încapă numeroşii tăi prieteni şi admiratori de pretutindeni. Eu îţi reamintesc mesajul nostru vlădicesc, de prietenie şi recunoaştere, pe care ţi l-am ticluit în primăvară, fiind în Franţa. Nu l-am regăsit între mesajele primate de tine prin internet. Iată-l:

 

    De ani şi ani, dragă Angelica, ţi-admir cântarea măiestrită,
    Din zvon de munte, de izvoare, din inimă, cu drag pornită.
    Cu viersul doinei, la Podeni, mi-ai mângâiat sufletul mumii,
    Şi tot horind, doinind cu sârg, răzbişi prin vrăjmaşia lumii.
    Ţi-ai împlinit visul de-artistă, de mama, om de omenie,
    Virtuţi din neam, date, ca zestre, şi fiicelor, precum se ştie.
    De-aceea, ca muntean şi prieten, eu iţi doresc s-ajungi, să poţi,
    Tu, ce ne-ai încantat părinţii, să dărui şi la strănepoţi
    Comori din splendidul tezaur al cantecului popular
    Pe care l-ai slujit o viaţă, cu pasiune şi cu har.

  

 Cântul de dor, doina din munte
 Ori jocul plaiului prejnean,
 Măiestrit ştie să le cânte
 Doar Angelica lui Stoican.

 

 

  Niculinei

 

Că aşchiile zboară aproape de trunchi,

Ne-a confirmat din plin Niculina,

Pentru al cărei talent şi renume

Evident şi-Angelica poartă vina.

 

 

Prof. Florian Vlădica